Produse
Consultanta
Mushrooms world
Micsoreaza fontul  Font normal  Mareste fontul  Tipareste stirea

Stiri din agricultura -Agricultura, afacere pe timp de criza


 Inseram aici stiri de ultima ora referitoare la:
  • -finantari in agricultura,

  • -oportunitati de investitii in agricultura,

  • -idei de afaceri pentru perioada actuala de criza economica.

12 Martie 2010, sursa Capital

Agricultura, afacerea crizei

Autor: Mihaela Radu
Publicat: 12 Martie 2010
Vizionari: 2988;

Afacerile in agricultura sunt profitabile chiar si in perioada de criza, iar cei care detin deja firme in domeniu le recomanda tinerilor sa inceapa o asemenea investiÅ£ie pentru ca nu vor regreta. 100 de hectare, dar si 10 hectare pot asigura succesul unei afaceri.

Agricultura va avea tot timpul succes, indiferent de contextul economic existent, pentru ca oamenii au nevoie de hrana. „Este o indeletnicire straveche si nu numai necesara, dar si profitabila. Adevarul este ca la noi in tara, cu secole in urma, boierii detinatori de terenuri traiau si studiau la Paris si acum situatia nu este mult schimbata. Sunt destui care traiesc foarte bine desfasurand activitati in agricultura”, spune pentru capital.ro, Stefan Poienaru, unul dintre marii latifundiari ai tarii.

„Este foarte bine sa se investeasca in agricultura. Eu sunt foarte atasat de acest sector, este domeniul meu de suflet si daca ar fi sa o iau de zece ori de la capat, tot de agricultura m-aa apuca. Acum investitiile sunt necesare si sunt posibile”, arata pentru capital.ro Culita Tarata, care administreaza Insula Mare a Brailei.

Domeniul agricol poate reprezenta o oportunitate in aceasta perioada de criza, daca autoritatile vor reusi sa puna la punct o politica agrara coerenta, spun specialiatii. „Este nevoie de o conceptie clara privind rolul si viitorul agriculturii. Din pacate, in acest moment nu exista o acumulare de capital pentru a finanta agricultura, dar cei care au dispun de fonduri si vor sa porneasca o afacere se pot orienta catre domeniul agricol”, recomanda capital.ro analistul economic Mircea Cosea.

Tinerii sa se indrepte catre afacerile agricole

Succesul afacerilor in domeniul agricol depinde uneori de factorii meteorologici, dar acest lucru nu înseamna ca nu este posibil. „Tot ce nu este profitabil se închide. Agricultura desfasurata de societati comerciale sau asociatii este profitabila si acest lucru nu depinde neaparat de suprafata avuta la dispozitie”, spune Poienaru.

Drept dovada, domeniul agricol a devenit in ultimii ani tot mai atractiv pentru investitori, iar cei care au reusit in afacerile cu pamant sau animale ii sfatuiesc pe tinerii intreprinzatori sa se indrepte catre investitiile in agricultura. „Tinerii pot privi cu incredere spre agricultura pentru ca pot reusi”, a spus Culita Tarata.

Cu o afacere in alt domeniu deja demarata sau pornind de la zero, tinerii au sanse de reusita daca se orienteaza catre agricultura. „Eu as sfatui tinerii care doresc sa se implice in afaceri sa porneasca ceva in domeniul agricol. O investitie buna ar fi, de exemplu, in productia de legume. Si nu trebuie pornit cu o suprafata mare, se poate castiga bine si daca are 10 hectare, mai ales ca o investitie mica pentru inceput reprezinta si un risc mai mic”, a spus Poienaru.

Pentru 1.000 de hectare e nevoie de un milion euro

Investitiile necesare depind de afacerea demarata, dar se poate porni si cu ceva mai mic pentru inceput. „Chiar si o investitie mica poate avea succes, important este ca cel care vrea sa faca afaceri sa aiba curaj si sa inceapa ceva. Tinerii pot eventual apela la fondurile europene destinate initierii unei afaceri agricole sau la credite”, declara Poienaru.

Cei care insa au ceva bani pentru o afacere mai serioasa pot cumpara sau arenda cateva sute de hectare de teren agricol unde sa cultive cereale. O alta varianta este asocierea mai multor proprietari de pamant care sa cultive pe suprafete mai întinse.

„Daca impreuna cu parintii si cu rudele, tinerii pot aduna in jur de 200 de hectare, avand si ceva tehologie pot demara o activitate agricola. Ar trebui sa aiba in vedere ca pe aceasta suprafata investitia in producÅ£ie este de 600 euro/hectar/an. Ar fi bine ca in cazul acesta sa dispuna cam de 200.000 euro pentru a cultiva cereale, dar si plante tehnice, astfel incat sa poata efectua o rotatie a culturilor.

Pentru a avea insa o afacere cu adevarat profitabila, sunt necesare 1.000 de hectare, dar pentru care agricultorul ar trebui sa cheltuie un milion de euro pentru dotari tehnice si infiintarea culturilor. Problema este sa gasesti terenul acesta pentru ca nu prea mai exista suprafete intinse de pamant de vanzare. Sunt multi proprietari mici de terenuri, care au cam 2-2,5 hectare si care nu prea vand. Solutia este ca acestia sa se constituie asociatii agricole in sistem intensiv”, afirma Culita Tarata.

In Romania mai mult de jumatate dintre exploatatiile agricole sunt de fapt gospodarii care produc pentru consumul propriu al familiei.

„In prezent, doar 30% din agricultura romaneasca se face pe suprafete mari, adica de peste 5.000 hectare. „Mai sunt si cei care au intre 1.000 si 5.000 hectare si care se incadreaza la agricultori de marime mijlocie, dar cea mai mare parte a agriculturii la noi este la nivel de semisubzistenta”, arata Culita Tarata.



  11 ianuarie 2009

Fermierii isi pot finanta capitalul de lucru prin credite de la BRD

Sursa CAPITAL Online

Publicat: 11 Ianuarie 2010

Producatorii agricoli care beneficiaza de subventii din partea statului isi vor putea finanta capitalul de lucru cu pana  la 90% din valoarea acestor subventii prin contractarea unor credite bancare.

"BRD a semnat cu APIA (Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura) si FGCR (Fondul de Garantare a Creditului Rural) o conventie tripartita ce permite acordarea de credite in baza sprijinului financiar acordat producatorilor agricoli din sectoarele vegetal, zootehnic, al imbunatatirilor funciare si al reorganizarii si sistematizarii teritoriului", se precizeaza intr-un comunicat al BRD.

Sprijinul financiar se acorda urmatoarelor sectoare:

  • -    legume si fructe destinate prelucrarii industriale
  • -    viticultura
  • -    tutun, hamei, cartofi, plante medicinale si aromatice, precum si flori/plante dendrologice si ornamentale
  • -    zootehnie (sustinerea ameliorarii populatiilor de animale, imbunatatirea calitatii produselor de origine animala, sustinerea masurilor pentru producerea si comercializarea produselor apicole)

 

Prin acest credit, fermierii isi pot finanta activitatile curente pana data platii integrale a acestor sume de la buget. Creditul va putea fi obtinut in baza unor adeverinte emise de APIA in vederea certificarii cuantumului alocat fiecarei activitati si va fi garantat in proportie de 50% de FGCR.

Fondurile alocate Programului National de Dezvoltare Rurala 2007-2013  au fost suplimentate

Comisia Europeana a suplimentat cu 101.694.000 euro bugetul alocat Romaniei din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala (FEADER), suma totala destinata dezvoltarii rurale pentru perioada 2007-2013 fiind de peste 13,5 miliarde euro - fonduri europene, de la buget si contributie privata.

„ Este extrem de important ca Romania sa beneficieze de fonduri europene substantiale pentru dezvoltare rurala, realizarea investitiilor în acest domeniu fiind esentiala pentru agricultura din Romania. Prin suplimentarea cu peste 101 milioane de euro vor putea fi derulate, in principal, proiecte din domenii care raspund noilor provocari legate de schimbarile climatice, dar si investitii pentru restructurarea sectorului produselor lactate", a declarat ministrul agriculturii si dezvoltarii rurale Mihail Dumitru.

Suma suplimentara, alocata Romaniei in urma aplicarii la nivelul Uniunii Europene a Planului European de Redresare Economica (PERE), este destinata finantarii unor domenii precum cel energetic, al schimbarilor climatice, energie regenerabila, biodiversitate, gestiunea resurselor de apa, inovatiei si restructurarii sectorului produselor lactate.

Astfel, fondurile aferente Axei 1 din PNDR au fost suplimentate cu 45.884.333 euro, cea mai mare majorare de fonduri, respectiv cu circa 22,9 milioane de euro, fiind destinata masurii 121- „Modernizarea exploatatiilor agricole". De asemenea, suma alocata axei 2, pentru masura 214 - „Plati de agro-mediu" a fost suplimentata cu 27.203.145 euro, iar fondurile destinate axei 3 au crescut cu  28.606.522 euro.

Biroul de presa al MADR

Sursa : Asociatia Nationala a Producatorilor de ciuperci din Romania

Bloombiz:

 

Din 2010, anumite ajutoare pentru fermieri vor disparea

Ministrul Agriculturii Mihail Dumitru a declarat marti ca, in urma Tratatului de aderare a Romaniei la UE, unele forme de ajutoare pentru fermieri vor trebui sa dispara in 2010 sau sa fie reformulate dupa normele Uniunii, anuntand si modificarea conditiilor pentru garantarea creditelor, potrivit NewsIn.

Dumitru a anuntat eliminarea unor forme de ajutoare pentru fermieri, care nu sunt conforme cu normele europene privind concurenta si ajutorul de stat, si continuarea altor ajutoare in forme agreate de UE.

"Incepand cu 1 ianuarie 2010, anumite forme de ajutoare care nu sunt conforme cu normele europene privind concurenta si ajutorul de stat vor trebui sa dispara sau vor fi inlocuite cu alte forme care vor fi in conformitate cu normele europene.

Aceasta este o consecinta a negocierilor Tratatului de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana, negociere care a fost facuta in perioada 2004-2006.

Atunci s-a negociat un regim de continuare a acestor forme de ajutor pentru inca 3 ani de zile, iar acesti ani au ajuns astazi la scadenta", a explicat Dumitru, adaugand ca fermierii nu vor ramane fara sprijin financiar, in conditiile in care Uniunea Europeana creste anual cuantumul platii pe suprafata cu 10%, existand de asemenea si posibilitatea continuarii anumitor forme de ajutor din partea statului.

Intrebat care forme de ajutor care ar urma sa dispara, Dumitru s-a referit la subventia pentru apa de irigatii, pentru carnea de porc si pasare.

"Celelalte forme de subventii care au existat consideram ca putem sa le gasim o forma de continuare, spre exemplu pentru grupele de producatori sau subventii in domeniul bovinelor, ovinelor si caprinelor", a adaugat el.

"Guvernul a adoptat prima masura in favoarea fermierilor - conditii privind garantarea creditelor de productie cu finantare publica.

Aceasta masura prevede conditiile in care fermierii pot prelua credite si obtine garantii din resurse publice pentru creditele de productie, degrevandu-i pe acestia de obligatia de a furniza garantii reale - pamant, casa etc", a mai spus ministrul.

Dumitru a anuntat ca Guvernul a adoptat o masura prin care fermierii pot obtine garantii pentru creditele de productie in cuantum de pana la 80% din valoarea creditului, iar valoarea maxima a unei garantii pe care pot sa o obtina este de 2,5 milioane de euro.

"Ministerul Agriculturii a pus deja la dispozitia Fondului de garantare resurse financiare in valoare de 250 de milioane de lei, pe care Fondul de garantare le poate multiplica de cinci ori, adica pot acorda garantii in valoare de 1,25 miliarde lei.

De asemenea, in 2012 vom suplimenta aceste fonduri cu inca 86 milioane de lei, astfel incat posibilitatea de garantare creste", a spus ministrul Agriculturii.

"Pe 4 ianuarie vom lansa de asemenea o schema de garantare pentru investitii in domeniul agricol si al dezvoltarii rurale, finantata din fonduri europene", a mai precizat Mihail Dumitru. 

Sursa: Bloombiz



18 Noiembrie 2009

Agricultorii sustin ca in Romania anului 2009 agricultura arata la fel ca in anul 1994, principalul vinovat pe care acestia il nominalizeaza de mai multi ani fiind in majoritatea cazurilor statul sau Ministerul Agriculturii. Acestia au afirmat insa ieri, in cadrul seminarului "Dezvoltarea industriei agro-alimentare - o solutie pentru economia romaneasca", organizat de ZF in parteneriat cu Agricover Grup si Bunge Romania, ca si ei poarta vina pentru situatia actuala a agriculturii, fostul motor al dezvoltarii economice al anilor '80.


Cititi aici tot articolul

http://www.zf.ro/eveniment/producatorii-agricoli-recunosc-ca-si-ei-sunt-de-vina-pentru-starea-agriculturii-noua-initiativa-trebuie-sa-apartina-mediului-privat-5112627/


26 Octombrie 2009
Articol preluat din revista Capital
Romania dupa 20 ani, agricultura
http://www.capital.ro/articol/romania-dupa-20-de-ani-am-fi-putut-hrani-toata-germania-dam-de-mancare-la-doar-un-sfert-de-romanie-127016.html


4 septembrie 2009
Polonia a reusit sa evite recesiunea care a cuprins  intreaga Europa

Articol de Ilie Serbanescu preluat din Bloombiz


22 August 2009
Ziarul Financiar, Afaceri de la zero


21 august 2008

Ziarul Financiar,rezumat stiri despre proiecte accesare fonduri UE

12 august 2009

 

Stire primita prin intermediul Asociatiei Nationale a Producatorilor si Distribuitorilor de Ciuperci

 

Biroul de presa al  Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale

  17 iulie 2009

 

  MINISTERUL AGRICULTURII PADURILOR SI DEZVOLTARII RURALE

Bd. Carol I nr. 24, sectorul 3, Bucuresti,
E-mail: comunicare@madr.ro Web: www.madr.ro

 

Serviciul de Presa si Relatii Publice

17 iulie 2009

Programul „Fermierul" a fost relansat

Joi, 16 iulie a.c., ministrul agriculturii Ilie Sarbu a semnat ordinul 475/2009 privind modificarea Ordinului nr. 102/2009 pentru aprobarea tipurilor de investii si a plafoanelor maxime ale creditelor ce se acorda în anul 2009, in conditiile legii nr. 231/2005 privind stimularea investitiilor in agricultura, industrie alimentara, silvicultura, piscicultura, precum si în activitati nonagricole. Acest ordin urmeaza a fi publicat in Monitorul Oficial al Romaniei Partea I.

Au fost aprobate tipurile de investitii care nu beneficiaza de finantare din fonduri europene, iar plafoanele maxime de creditare acordate în anul 2009, vor fi diferentiate, în functie de capacitatea de exploatare a solicitantului, care va fi stabilita în urma verificarilor efectuate de o comisie de specialisti din cadrul MAPDR constituita prin ordin de ministru.

Prin acest ordin se prevad noi masuri în cadrul Programului Fermierul. Astfel, beneficiarii masurii de investitii 121  „Modernizarea exploatatiilor agricole" din cadrul PNDR, care au proiecte declarate eligibile in sesiunea noiembrie-decembrie 2008, dar care nu au fost selectate pentru finantare din lipsa de fonduri pot obtine un credit cu dobanda de 5% (DAE maxim 6.5%).

In plus, Programul Fermierul va permite acordarea de credite cu dobanda subvenÅ£ionata atat pentru prima populare a fermelor de animale cat si pentru cei care au deja fermele in exploatare si doresc sa se dezvolte prin achizitionarea de animale cu valoare genetica ridicata. 

Mentionam ca, din fondul alocat de la institutiile financiare pentru creditarea investitiilor, în perioada 2006-2009 a fost cheltuita de catre beneficiarii proiectelor contractate suma de 586 milioane lei, reprezentand 92% din fondurile alocate programului „Fermierul".

Biroul de presa al Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale

Capital, 25 iulie 2009

BCR crediteaza Programul Fermierul

http://www.capital.ro/articol/bcr-crediteaza-programul-fermierul-122639.html

Stiri din agricultura

 

 

 



Alte articole:
Mushroom business news, prices, market analysis, director web
Site map
Video ciuperci, compost, ciupercarii
Consultanta online ciupercarii
Cultura ciupercilor, hobby sau afacere?
Specii de ciuperci
Consultanta finantari proiecte UE ciupercarie
Proiectare tehnica si tehnologica
Tehnologie compost ciuperci
Retete cu ciuperci
    

Toate articolele din acest site sunt protejate de legea drepturilor de autor. Copierea si republicarea lor se poate face doar cu acordul proprietarului site-ului



Director web Submit Your Site SmartNetBook.ro Finante Director web infoFERMA publicitate online, web design si promovare pe internet Director web