|
| Produse |
| Consultanta |
|
| Mushrooms world |
Ciprian Alic, APDRP: sprijinul pentru tinerii fermieri ar putea ajunge la 40.000 euro
10 martie 2011, sursa www.recolta.eu
Directorul general adjunct al Agentiei de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP), Ciprian Alic, a declarat ieri, la Tulcea, ca a transmis la Bruxelles propunerea de a creste subventia, de la 25.000 la 40.000 de euro.
“Am primit o confirmare verbala care urmeaza sa se concretizeze”, a precizat acesta, potrivit ziarului Romania Libera.
Alic a aratat ca Masura 1.1.2. a Programului National de Dezvoltare Rurala (PNDR) a avut doua efecte: un numar foarte mare de firme infiintate care s-ar fi dezvoltat mai bine daca nu ar fi fost criza economica, precum si cresterea numarului divorturilor formale in mediul rural pentru a accesa fondurile puse la dispozitie tinerilor fermieri.
In timpul conferintei, conducerea APDRP a atras atentia asupra faptului ca se vor sista finantarile pentru proiectele care in doi ani au fost implementate doar într-un procent maxim de 10%, sumele urmand sa fie directionate spre alte masuri care au fost foarte solicitate.
APDRP: noul model de scrisoare de confort angajanta, valabila pentru sesiunile de depunere a proiectelor care vor fi organizate incepand cu luna martie 2011
sursa.www.recolta.eu
Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit a publicat pe pagina oficiala de internet (www.apdrp.ro) noul model de scrisoare de confort angajanta, valabila pentru sesiunile de depunere a proiectelor care vor fi organizate incepand cu luna martie 2011.
Noul model de scrisoare de confort angajanta l-a inlocuit pe cel anterior si este agreat atat de catre Autoritatea de Management pentru PNDR, APDRP si Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR) IFN SA, cat si de catre institutiile bancare partenere a FGCR si cele semnatare a protocoalelor de colaborare (Alpha Bank Romania SA, Banca Comerciala Romana, Bancpost, BRD – Groupe Societe Generale S.A., CEC Bank).
Modelul standard de scrisoare de confort se va intocmi si elibera de
catre bancile comerciale care se angajeaza sa acorde credite bancare
solicitantilor de fonduri europene nerambursabile pentru asigurarea
cofinantarii private.
Aceasta cofinantare trebuie sa asigure minimum contravaloarea cheltuielilor eligibile care vor fi suportate de beneficiar.
Scrisoarea de confort trebuie depusa odata cu Cererea de Finantare la Oficiul Judetean al APDRP.
Scrisoarea de confort este un document justificativ prin care se dovedeste posibilitatea de cofinantare a beneficiarului, scopul fiind de a asigura implementarea proiectelor selectate pentru finantare.
Acesta este modelul, sursa.www.apdrp.ro
MODEL
Antet banca
Scrisoare de confort angajanta
Catre Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit
In atentia Domnului Director General
Prin prezenta confirmam ca pentru ......, client al ......, s-a aprobat facilitatea de creditare in suma de ............ RON/Euro, pentru realizarea proiectului ,,......", comuna/orasul .............
Facilitatea de creditare urmeaza a fi pusa la dispozitia clientului pentru efectuarea de plati dupa prezentarea la banca a Contractului de Finantare semnat cu Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil, in termenii si conditiile contractului de facilitate de creditare incheiat intre Banca si Client.
In conditiile in care situatia Clientului sau conjunctura economica se modifica de o maniera care sa faca inacceptabila incheierea contractului de facilitate de creditare, intre data aprobarii facilitatii si data prezentarii de catre client a Contractului de Finantare semnat cu Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit, Banca va notifica Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit in cel mai scurt timp asupra refuzului acordarii facilitatii de credit.
Prezenta Scrisoare de
confort atesta capacitatea de co-finantare a Clientului, la momentul
actual, in baza informatiilor si documentelor furnizate de acesta.
O copie a Contractului de Finantare semnat cu Agenţia de Plati pentru
Dezvoltare Rurala si Pescuit pentru acordarea ajutorului financiar
nerambursabil va fi remisa Bancii de catre solicitantul
.................in termen de cel mult trei zile de la data incheierii
acestuia.
Valabilitatea acestei Scrisori de confort este de 120 de zile, cu posibilitate de prelungire.
Semnatura
Data
Investitia intr-o ciupercarie necesita multa munca, timp si bani pentru a se transforma intr-o afacere de succces.
In functie de bugetul initial, de piata de desfacere din zona in care se va face investitia , se poate demara in doua moduri:
1. ciupercarie care sa produca continuu, cu recoltare in fiecare zi.
Acest lucru este asigurat de un minim de patru camere de cultura ciuperci. Pentru un numar mai mare de camere de cultura (6-12 camere) se recomandata investitia si in masini pentru mecanizarea cultivarii de ciuperci.
In functie de piata locala se poate pentru cultura agaricus (champignon) sau cultura pleurotus
2. ciupercarie formata din 1-2 camere de cultura, tip tunel sau din panouri sandwich
In acest caz desfacerea va fi asigurata direct pe piata locala.
Pasii necesari pentru a incepe o afacere cu ciuperci
Gasiti informatii concrete, calcule pentru diferite etape de dimensionare a ciupercariei aici
1. Decideti ce fel de ciuperci doriti sa cultivati.
Acest lucru este determinat de mai multi factori:
-zona unde doriti sa investiti(piata locala),
-bugetul care doriti sa il alocati investitiei (cultivarea ciupercilor agaricus necesita o investitie mai mare decit pleurotus sau shiitake).
2. Alegeti sistemul de cultivare folosit
Sistemul de cultivare a ciupercilor in sticle promovat de firma noastra , bottle automated mushroom cultivation,(Gourmet Mushrooms Inc, America) cu materie prima rumegus din lemn de esenta tare , va permite sa obtineti substratul singuri . Puteti cultiva cu ajutorul acestui sistem :pleurotus (king oyster), shiitake si chiar ciuperci medicinale, terapeutice: reishi, maitake, eringii, si chiar trufe (truffle mushrooms) .
Aceste ciuperci dau valoare mai mare afacerii dvs, constituind o nisa pe piata. Exista o tendinta a populatiei catre suplimente naturale. Ciupercile sunt bogate in Vitamina D , sunt folosite de mult in medicina asiatica , nu va fi greu sa promovati astfel de ciuperci catre producatorii de suplimente naturale avand in vedere ca in Romania nu se produce decit shiitake pe o scara foare mica.
- sistemul de cultivare poate fi :(sistem intensiv, pe rafturi " dutch system of growing mushrooms", sistem adoptat de ciupercariile moderne, intensive din toata lumea , sistemul in lazi metalice „tray system of growing mushrooms", sistemul de cultivare pe paturi)
-forta de munca din zona. Avand in vedere ca recoltarea ciupercilor pentru desfacere pe piata se face cu forta de munca manuala, asigurati-va ca in zona veti gasi forta de munca.
3.Alegeti locatia potrivita.
O ciupercarie se poate amplasa in :
-foste ferme avicole sau de crestere a animalelor. Aceste cladiri necesita igienizare, izolare termica,si , citeodata , pentru a se obtine suprafata de cultivare necesara , peretii trebuie inaltati.
-investitie de la zero, greenfield.
In acest caz terenul pe care se va amplasa ciupercaria trebuie sa dispuna de urmatoarele utilitati: trifazic, drum de acces pentru tir, apa din retea sau din put forat, sa nu fie in panta.
Latimea minima necesara a terenului (pentru amplasarea a cel putin 2 camere de cultura-este de 25 m. Se poate incepe si cu o camera de cultura dar terenul trebuie sa va permita extinderea. )
O ciupercarie are nevoie , pentru a functiona , si de alte facilitati: camera pentru centrala termica , camera frigorifica, spatii sociale. In alegerea terenului trebuie sa se tina seama si de acest lucru.
O ciupercarie de 2 camere de cultura are nevoie de cca 100 mp hala tehnologica in care se vor amplasa centrala termica, birou, spatii sociale pentru muncitori, camera frigorifica
4. De multe ori, colaborarea cu o companie specializata in constructii de ciupercarii sau consultanta pentru infiintarea de ciupercarii va poate ajuta in dimensionarea corecta a ciupercariei si va poate ajuta in evitarea greselilor specifice oricarui inceput. Luati in considerare ca un proiect la cheie, ciupercarie la cheie (consultanta, proiectare, constructie, livrare echipamente, montaj) poate fi mult mai ieftin decit o investitie pe cont propriu.
Luati legatura cu producatorii locali de ciuperci, incercati sa determinati care sunt riscurile afacerii, nu incepeti investitia fara a sti ce va asteapta
4. Studiati piata
Este important sa stiti care sunt furnizoriisi in acelasi timp unde va puteti vinde productia de ciuperci.
Calculati-va costurile aprovizionarii cu compost, cu turba, cu forta de munca, cu energia si studiati piata locala pentru a vedea preturile de vanzare.
In acest fel puteti determina daca cultivarea ciupercilor poate fi o afacere de succes pentru dumneavoastra sau nu
(Exemplu:Pornind de la faptul ca pleurotusul se produce mai usor si investitia initiala nu este atit de mare ca la agaricus , multi investitori in ciupercarii au infiintat ciupercarii de pleurotus. Nu au luat in calcul ca pentru piata romaneasca nu exista decit un producator de substrat care este cel mai aproape de Romania. Aceasta dependenta de un singur producator de substrat-in Romania nu se produce substrat de calitate decit pentru ciupercaria proprie-a dus la inchiderea multor ciupercarii de pleurotus. Furnizorul de substrat a livrat de multe ori substrat care nu a produs nici macar primul val de cultura. In acest caz , o pierdere de 3500-4000 euro pentru un incepator poate fi un inceput care sa determine inchiderea afacerii.)
5.Planul de afacere
Ca orice business , o ciupercarie necesita personal, cheltuieli cu energia , combustibil, logistica.
Pentru aceasta aveti nevoie de un plan de afacere. Nu incepeti investitia fara un plan de afacere. Bugetul trebuie sa fie determinat pentru fiecare etapa a investitiei.
Mai ales in aceasta perioada , cind accesul la credite este foarte limitat, orice depasire de buget poate stopa investitia.
Evitati greseli de genul incep cu cit am si vad mai tirziu ce fac.
6. Cel mai important intr-o ciupercarie , pentru un inceput bun al afacerii , este TEHNOLOGUL.
Fara un tehnolog cu experienta veti fi nevoit sa faceti mai multe lucruri deodata: sa produceti ciuperci fara a face greseli, sa invatati personalul sa recolteze ciuperci , sa cautati clienti, sa vindeti marfa. Un tehnolog cu experienta va poate ajuta sa construiti o afacere de succes.
Avantajele cultivarii ciupercilor in Romania.
-Ciupercile comestibile reprezinta un produs agroalimentar valoros prin continutul bogat in substante nutritive si prin gustul si aroma specifice
-Au perioada scurta de cultivare Sistemul intensiv de cultivare a ciupercilor permite obtinerea mai multor recolte pe an , in functie de compost( 6 cicluri /an, compost faza 2, 8 cicluri/an, compost faza 3)
-Rata de recuperare a investitiei este rapida datorita numarului de recolte/an
-Procentul de utilizare al ciupercilor este de 99-100% aceasta insemnind ca se folosesc in preparate toate partile componente
-Compostul uzat se poate folosi ca ingrasamint natural in legmicultura
Necesitatea si oportunitatea acestei investitii este data de :
-cererea pe piata interna pentru ciuperci proaspete este mai mare decat oferta
-retelele de super si hipermarketuri se extind continuu în Romania. Se estimeaza ca pina în 2010 vor functiona în Romania circa 500 super si hipermarketuri.
-mentalitatea populatiei in privinta unei alimentatii sanatoase se schimba, consumul de ciuperci ca sursa de proteine este in continua crestere.
-Programul PNDR pentru agricultura, Masura 121 pentru acordarea de fonduri nerambursabile pentru investitia in ciupercarii este un alt motiv care face oportuna investitia intr-o ferma de cultivarea ciupercilor.
Un studiu al pietei romanesti de ciuperci se prezinta astfel :
1. In 2007 s-a demarat realizarea proiectelor SAPARD depuse si aprobate pentru modernizare si infiintare de ciupercarii noi. Aceste proiecte au fost în numar de 12.
2. La sfarsitul lui 2009 capacitatea de productie a ciupercariilor din Romania se ridicase la 120-130 tone ciuperci proaspete saptamanal.
3. Cantitatea de ciuperci proaspete produsa în Romania în 2009 = 5000 tone/an
4. Cantitatea de ciuperci proaspete importata în Romania în 2009 din Ungaria sau Polonia = 2500-3000 tone anual
5. Numar super si hipermarketuri în 2007=180-190=Acestea cumparau aproximativ.95-100 tone/saptamina
6.Numar super si hipermarketuri în 2010 =500 = Pe aceste retele se vor vinde aproximativ.200-250 tone ciuperci proaspete saptaminal
Aceasta duce implicit la cresterea cererii pentru ciuperci proaspete, mai ales pe perioada de vara cind piata libera scade din cauza temperaturilor exterioare.
Magazinele au posibilitatea sa asigure 2-4 C in raioanele de legume fructe, oferta din import scade datorita faptului ca multe ciupercarii se inchid pe aceasta perioada ( concedii sau ineficienta din cauza cantitatilor vandute) .
Producatorii romani care pot cultiva vara ciuperci pot obtine profituri substantiale.
Totodata, decizia guvernului de a incuraja productia de ciuperci prin acordarea de subventii (în 2007 s-au acordat 0,8 ron /kg ciuperci vandute si incasate, în 2009 subventia s-a mentinut) duce la cresterea interesului pentru investitii în acest domeniu. Ciupercile proaspete produse în Romania vor concura cu cele din import datorita prospetimii si calitatii acestora.
Ciupercile din import ajung în Romania dupa cca 5-6 zile de la recoltare.
Comparatie Romania -mushroom business cu mushroom business -Polonia
In Polonia functioneaza cca 2500 ciupercarii mari si mici.
Tendinta in 2009 a fost ca productia de ciuperci sa se dezvolte pe suprafete cit mai mari de cultivare . In acest sens multi producatori au format grupuri de producatori. O dimensiune de 20000-40000 mp suprafata cultivabila pentru un grup de producatori sau pentru o ciupercarie mare se intilneste destul de des in Polonia.
Suprafetele mari de cultivare, folosirea de echipamente automatizate pentru ciupercarii, mecanizarea pe scara larga a aprovizionarii cu compost si, cel mai imoprtant lucru, existenta a peste 25 fabrici de compost in Polonia, a dus la un pret mic de productie/kg de ciuperci proaspete.
In acest fel producatorii polonezi de ciuperci au ajuns sa domine piata europeana
Apropierea de piata ruseasca , faptul ca distribuitorii de ciuperci din Rusia platesc cash si cumpara cantitati mari de ciuperci in mod constant a fost un factor important care a dus la expansiunea ciupercariilor poloneze.
Din discutiile cu partenerii nostri din Olanda care au experienta de peste 25 ani in acest domeniu ( DutchTec Source, producator de linii automatizate pentru procesarea ciupercilor si a legumelor proaspete) reiese ca piata romaneasca de ciuperci va urma acelasi trend de dezvoltare ca in Polonia. In 3-4 ani de zile numarul ciupercariilor mari, automatizate, cu sisteme complexe de mecanizare va creste pina la citeva sute de ciupercarii.
Dar cel mai important impact in dezvoltarea ciupercariilor in Romania il va avea infiintarea unei fabrici de compost in Romania.
Cine va face acest lucru va intra pe o piata deja formata, cu clienti care astepta acest lucru. O fabrica de compost din Romania va duce la reducerea diferentelor dintre costul de productie obtinut de ciupercarii din Romania si cei din Polonia prin eliminarea costurilor cu transportul compostului.
In mod uzual, indiferent de zona unde este situata ciupercaria(exceptind ciupercariile de linga granita), un transport de compost din Ungaria costa minim 1400 euro
Toate articolele din acest site sunt protejate de legea drepturilor de autor. Copierea si republicarea lor se poate face doar cu acordul proprietarului site-ului
| © Copyright 2007-2012 - Funghi. Perfect.Group.srl Toate drepturile rezervate | Home | Despre noi | Contact |
infoFERMA